Când vine vorba de design interior, trendurile se schimbă de la un an la altul, ceea ce face respectarea acestora o adevărată provocare pentru cei care vor să își amenajeze în permanență locuința după ultimele tendințe. Cea mai la îndemână metodă prin care poți asigura un decor interior de actualitate este să jonglezi cu nuanțele care sunt la modă în fiecare sezon și să încerci să le integrezi cât mai armonios în baza estetică pe care o ai deja conturată. În cele ce urmează, ne-am propus să îți oferim câteva idei despre modul în care poți transforma complet felul în care arată locuința ta cu ajutorul nuanței anului 2024, Peach Fuzz:
Despre Peach Fuzz - cum arată și ce semnifică
Institutul Pantone Color a declarat la începutul anului că Peach Fuzz reprezintă nuanța dominantă care va fi prezentă în toate palierele vieții noastre, de la modă și beauty, la design interior și nu numai. O culoară delicată și catifelată de piersică care poate fi integrată cu ușurință în decorul interior al casei tale, adăugând o notă de căldură și eleganță, ospitalitate și luminozitate, fie că o alegi ca nuanță dominantă, fie că preferi doar ca accent subtil care să schimbe delicat aspectul încăperii.
Schimbă culoarea pereților
Cea mai ușoară metodă prin care poți integra o nouă culoare în decorul casei tale este să zugrăvești pereții, fiind o acțiune rapidă și foarte puțin costisitoare, în comparație cu schimbarea mobilierului și a decorațiunilor. Poți alege să vopsești uniform toți pereții din casă sau optează pentru unul singur care să fie în contrast cu restul, pentru un efect nonconformist. Este o alegere ideală dacă îți dorești camere luminoase și primitoare, asociindu-se perfect cu nuanțe deschise și detalii metalice aurii, oferind totodată un aspect delicat și elegant.
Introdu accente de culoare în elementele textile
În cazul în care îți dorești mai multă flexibilitate sau varietate în ceea ce privește modul în care integrezi această culoare, poți încerca să schimbi obiectele decorative textile de mici dimensiuni, cum ar pernele, covoarele sau păturile. Aceste accente mici pot schimba atmosfera unei încăperi, fără a fi nevoie de o redecorare completă, abordare care te ajută să fii mereu în actualitate, fără să cheltui sume mari. Pentru dormitor poți chiar să optezi pentru lenjerie de pat Peach Fuzz, pe care să o asociezi cu cu alte culori calde, cum ar fi roz, portocaliu sau galben, pentru a crea o paletă armonioasă și veselă, perfectă pentru camera în care îți petreci cel mai mult timp.
Dacă ești în căutare de astfel de articole, la Talis te așteaptă o selecție impresionantă de textile pentru casă în nuanța Peach Fuzz, declinări ale acesteia sau doar imprimeuri care o includ într-un mod subtil, în așa fel încât să obții exact doza de care ai nevoie pentru un decor în trend, care te reprezintă și care te ajută să creezi o atmosferă caldă și primitoare în locuința ta.
Sursa foto: www.pexels.com